Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

DISTANȚĂ LA CARE SE POATE AUZI - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru DISTANȚĂ LA CARE SE POATE AUZI

 Rezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru DISTANȚĂ LA CARE SE POATE AUZI.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... cu istorioare franțuzești și a unor dicționare vechi și - băgasem de seamă chiar de pe atunci - puțin cam proaste. Le luasem simbrie de la un anticar brăilean pe care l-am ajutat să se mute. Dar și la Brăila și la Galați și la Constanța îmi plăcea să mă amestec printre marinari străini, uneori le plăteam și chefurile, ba chiar mă alegeam și eu cu oasele rupte, oricât eram ... s-a băgat de seamă că actele mele erau șubrede de tot. Ba s-a mai băgat de seamă - și eu la fel, abia atunci am băgat de seamă - că uitasem să mă prezint în anul acela la recrutare (pe vapoare nu servisem decât în marina comercială). M-am pomenit, așadar, oprit la comenduire pentru fals și nesupunere la legile militare. Și cum abaterile mele penale se împărțeau între jurisdicția militară și cea civilă, m-am pomenit purtat între baionete de la tribunal la comenduire; așa am putut într-o bună seară s-o șterg binișor din convoi și atunci tocmai prin munții Vrancei m-am oprit. Dar pe ...

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai crede ... o vijelie cumplită. Din fundul ei se-ntind, pe sub valuri, nenumărate brațe de piatră, gata s-apuce vasul și să-l farme-n bucăți la cea mai mică nebăgare de seamă. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. Peste pumnii lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale. Și în vălmășagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stâncă pare că se mișcă. Deodată apa lunecă de pe zăgazul colțuros și se întinde ca o pânză. Lupta, năprasnica luptă dintre cei doi uriași, cari de aci încolo au a purta străjile României, s-a ... ...

 

Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

... rea lui, iar nu în cuvinte spurcate și în vorbe scârnave, care nu să cad, nici să cuvin, de care apoi vom da și seamă la zioa cea mare și înfricoșată a judecății, la a doao venire a lui Dumnezeu. Ochi ne-au dat ca să-i rădicăm în sus și să vedem slava lui ... cei nevinovați, carei umblă în lĂ©gea Domnului!“ Și să pășim și să stăm spre priveghiarea cea de toată noaptea și mai ales la zilile cĂ©le mari și la praznicile cĂ©le dumnezeești și în toate zilile vieții noastre. Să păziți precum iaste lĂ©gea și obicĂ©iul și să vă feriți de toate ... și fiii celui de susâ€�. Tâlcul: Zise Domnul: „Ca un bun, pre toți i-am făcut împărați și domni și putĂ©rnici, iară ei se-au întorsu în lucruri rĂ©le și deșarteâ€�. Pilda: „Iar voi muriți ca oameniiâ€�. Tâlcul: „Iar voi cugetându cĂ©le pământești, perițiâ€�. Pilda ... în vĂ©ci. Însă împărățiile și domniile cĂ©ste după pământu suntu în mâna și voia lui Dumnezeu, și în nevoințile noastre cĂ©le bune ...